Nu-mi dai grupa, iată crupa!
* În România a nins portocaliu spre maroniu. Urâtă nuanță, chiar mă întreb de ce n-au căzut fulgi ca pentru guvernarea Dăncilă, adică cenușii. Ok, am înțeles, și maro este eligibil, dar orișicât. * Cică s-ar fi întrebat gălățenii dacă din cauza combinatului a dat cu zăpadă stricată la burtă. Aș, în primul rând aș întreba dacă mai există combinat, apoi mi-aș reaminti că s-a lăsat cu niscaiva comisioane portocalii-cafenii prin 2000, la vânzare. Bombonel era la butoane, i-a prins bine acest business. Așadar, tot pe nisipul din Sahara vom da vina.
* Medicii anunță că zăpada portocalie este periculoasă. Mecanicii auto pariază că nici aia albă nu-i de lăsat în drum...
* Un deputat PSD propune ca 11 septembrie să fie Ziua naţională a gastronomiei şi a vinului: „Tradiţia vinificaţiei pe aceste meleaguri este de dinainte de Burebista.” Nu 10, nici 12 septembrie, taman pe 11, de ziua Gemenilor din New York. Nu e zodie, deputățelule, e vorba de altceva, dar dacă te uiți numai la Exatlon, n-avem ce să-ți furăm... Ca să înțeleagă și omul că nu râde electoratul degeaba, am și un nume care s-ar pupa de minune cu sugestia domniei sale: 11 septembrie = Pastrama Bem Laden.
* Un bărbat din Argentina a decis să-și schimbe sexul pentru a ieși la pensie cu cinci ani mai devreme. Cunosc mai mulți foști angajați ai combinatului care ar recurge la această măsură aparent dramatică – nu ți-a dat grupa, cum se zice în slangul muncitorimii, acum poți să-i inviți ca să-ți viziteze crupa. Așa să-ți ajute Ministerul Muncii și Justiției Sociale!
* Din afară se vede extraordinar, aproape că batem tot ce prinde din Uniunea Europeană. În ciuda ninsorilor abundente din ultimele zile, România a închis doar o autostradă, aia a Soarelui. Cum, e singura? Terminați, mă, țineți-vă gura, nu mai defăimați, lăsați-o așa, poate îi mai derutăm o dată.
* Femeile însărcinate ar putea primi de la Primăria Capitalei 2.000 de lei. Mă interesează chestiunea, însă nu-i găsesc rezolvare: cu sarcina nu-i bai, mă împiedic într-un fel și rămân greu, imposibil mi se pare totuși să obțin viza de flotant.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.