Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Caut optimism, rog seriozitate!

* În Spania vin socialiștii la putere, la italieni tocmai ce s-a ajuns la o formulă de guvernare compusă din extrema dreaptă și populiști, în țările de pe lângă noi nu mai sunt așteptări mari, iar la români se râde cu gura până la măselele căzute de doamna Vio. Frumoasă perspectivă, tabloul a alunecat și se mai observă doar cuiul, bașca o mână de păianjeni care acționau în obscuritate. Caut optimism, rog seriozitate!
* Bazinul de înot inaugurat de Dragnea (nu-mi mai vine să-i zic Daddy, a trecut și 1 iunie cu gingășia aferentă) în urmă cu două luni la Focșani s-a deschis abia ieri. Cu toate acestea, uzi până la piele suntem de mai bine de un an de zile...
* Mda, și ieri mi s-a transmis că o anumită entitate, copilul din mine, ar face bine să mai trăiască niște decenii. Așteptam mai mult, e adevărat, mai ales de când cu revoluția tehnologică.
* Dacian Cioloș propune un referendum privind lupta anticorupție, dar îmi vin pe mânecă măcar două întrebări:
1. Cine este Dacian Cioloș?
2. Cine mai este Dacian Cioloș? Parcă își făcuse partid, nu-i așa? În România sau în altă republică?
* Klaus Iohannis n-a făcut încă nicio referire la decizia Curții Constituționale, pariez că momentan stă cu inima la gură ca să vadă ce transferuri face echipa din orașul său de baștină pentru Liga 1 de fotbal. Haide, Hermannstadt!
* Am lăsat o dâră de răutate, ce să facă și președintele țării până când va primi plicul de la CCR?! Parcă așa rămăsese - trebuie să fie înștiințat oficial, apoi va lua o decizie. Într-un fel e bine că stau pe ghimpi și alde Tudorel, Cisiordache și ceilalți trabajadori ai lui Livache.
* La închiderea ediției mi-a parvenit o declarație coafată de 1 iunie din partea doamnei Vio de la Palatul Victoria. Pe Facebook a apărut compunerea. M-a emoționat până la șlapi: "Sărbătorim inocența și puterea copiilor de a găsi fericirea în orice". Așa este, la un moment dat identifici fericirea în orice, chiar și într-un pilon de pensii.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.