Preafrumoasa Isabel
„Oglindă, olinjoară, cine-i cea mai frumoasă din ţară?”, pare să spună într-un suav moment de autocontemplare Isabel, pisica din imagine. Shootingul e pasiunea ei.
Pozează cu plăcere, mai ceva ca un fotomodel de succes, şi se bazează pe profesionalismul de operator imagine al stăpânei sale, Diana Aghion. Nu e cadru sau poziţie care s-o dezavantajeze!
Isabel nici nu visa la un asemenea destin fericit. Acum doi ani, când a fost găsită, ploua teribil, iar Isabel, mică şi foarte slabă, stătea lânga un copac.
A crezut că a ajuns în rai când culeasă de jos şi vârâtă la căldură, într-o geacă, a ajuns direct la veterinar pentru cuvenita băiţă şi deparazitare. În timp ce îşi aştepta rândul la medic, a ridicat privirea spre salvatoarea ei.
De piatră să fii şi nu poţi rezista unor ochii pisiceşti atât de mari şi frumoşi! A trecut cu bine peste problemele de sănătate brr, a făcut şi injecţii şi azi e o pisică de toată frumuseţea, voinică, neastâmpărată şi teribil de alintata.
Urăşte uşile închise şi pe cei care dorm când ea deja e trează. Miau, deşteptarea! Când are chef de joacă, ia câte o jucărie şi o poartă după ea, în speranţa că cineva îşi va face timp pentru o partidă de distracţie.
Porţia mare de alint şi-o revendică întinzându-se pe picioarele stăpânilor şi răsucindu-se de pe-o parte pe alta cu câte un „Miau” demonstrativ. E mare iubitoare de flori şi verifică personal, cu lăbuţa umiditatea din ghiveci.
Alteori se crede ea însăşi o floare şi se culcă în ghiveci. Recunoaşteţi, Isabel e o pisică fotomedel!
Foto: Diana Aghion





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.