Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

CFR Cluj e Dăncilă 2

* Primăria Constanța a aruncat 150.000 de euro pe trei WC-uri ecologice, dar investiția n-a fost lansată la apă din cauza unui motiv ilar: nu există personal care să păzească privatele de pe domeniul public. Ș-apoi, încerc să mă simt pentru cinci minute constănțean - credeți că mi-ar trebui gardian după ușa care îmi ascunde rușinile?

* Să nu fie cu bănat, dar acum două seri s-au jucat meciuri importante pentru cei care mai cred că fotbalul mioritic mai poate fi considerat fenomen social. Aș, never, nada, konec filma. S-a terminat, merită o șansă și alte discipline. Prin urmare, pot spune că CFR Cluj, campioana României, este această Dăncilă a soccerului european.

* După naționala de fotbal a Indiei, retrasă de la Campionatul Mondial din 1950 (în Brazilia s-a ținut chindia) deoarece FIFA nu i-a permis să joace fără ghete, CFR Cluj a fost eliminată din Europa League din același motiv: nu e voie cu desculți!

* Încă una, numai una, promit, doar e caldă impresia. Văzându-l pe portarul lu' FCSB, mi-am adus aminte și de goalkeeperul lui PAOK Salonic, echipă antrenată de Răzvan Lucescu și bătută marți ca hoții de gloabe. Ăștia, la purtătorii de mănuși enumerați mă refer, nu-s buni nici ca oameni de curte: ar băga toate muștele în casă.

* Ieri am serbat ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor. Scuze pentru titulatură, e lovită de redundanță (e numele oficial, nu mi-am băgat nasul să-l modific), doar n-o să vedeți vreodată violență care să excludă sexul slab. Comentariul îi aparține moldoveanului din mine. Sunt deja copleșit de regrete, chiar dacă e tardiv.

* Zilele trecute, discutam c-un substantiv propriu aflat în lista-mi de așa-ziși amici de Facebook. Eram în timpul emisiunii de radio, iar el mă asculta on-line și l-a pus necuratul să mă întrebe de ce mă iau de Dragnea și Dăncilă. Deloc întâmplător, interlocutorul dă cu sapa tot în mass-media, adică ar trebui să practice un soi de jurnalism. L-am întrebat dacă cele două ființe la care face referire știu cum este să fii în Opoziție, dar a mimat habarnismul. Multe lichele, puține medicamente.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.