Creșterea economică Contra
* Jurnaliștii de la Rise Project (niște oameni plătiți de Soroș, după cum ar spune cu voce tare Antena 3) au publicat pe Facebook, împreună cu mesajul "Ghici cine a participat la măcel", un montaj cu imagini de la o vânătoare în care apar Liviu Dragnea, politicieni cunoscuți și conducători ai firmei Tel Drum. În imagini sunt văzuți, pe lângă zeci de mistreți reduși la tăcere, indivizi ca Oprișan, Buzatu, Stănescu și Țuțuianu, recent exclusul Țuțuianu. Păreri de non-vânător:
1. Unde era Țiriac, regele Țiriac? Mai ales că omul e prietenos cu guvernele Dragnea, nu trebuie să fii foarte atent la declarațiile sale, nu se ostenește să le dea cu mantinela.
2. Aș exclude orice vânător din politică, de asemenea i-aș ține la distanță pe fanii pescuitului. Aceste hobby-uri sunt în relații cordiale cu minciuna, iată argumentul.
3. Vezi, Codrin Ștefănescu, de ce nu e bine să cânți pe notele mustăciosului? Ți-a dat și ție o bucată de șorici de mistreț? Nu.
* Românii de rând vor da astăzi randament la serviciu. A bătut echipa națională de fotbal, deci e bine. Mai ales că într-o zi de luni chiar ai nevoie de o injecție emoțională. Creșterea economică a țării noastre ar trebui să poarte numele selecționerului Contra - creșterea economică Contra. Da, cu cacofonie inclusă, ca în programul de guvernare.
* Cele 17 școli din Galați care încă n-au fost încălzite în această iarnă ar trebui folosite de politicieni pentru așa-zilele școli de iarnă. De ce numai Școală de Vară, de ce să evităm patentarea unor noi șanse de bârfă pe marginea eșichierului? Mai ales că, iată, și contextul ajută...
* Invitat la televizor, actorul Alexandru Arșinel a declarat: "Eu sunt mămăligar, nu vreau să mănânc pâine prăjită. Sunt lucruri care ni se impută de Europa". Păcat că n-a dorit să povestească de ce nu prea se întâlnea cu mămăliga pe timpul lui Ceaușescu - doar era un artist cunoscut, îl prindea mai bine cozonacul.
* Aproape jumătate din populaţie nu a citit niciodată o carte şi mai puţin de 2 la sută dintre români cumpără cărţi. Eh, cum să nu te conducă Veorica?





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.