Klaus, acest Ilie Dobre 2
Ceva s-a schimbat la Klaus Iohannis, de fapt ăsta nu-i președintele care a desemnat-o pe Veorica premier, trebuie să se fi întâmplat ceva la Cotroceni. Să fi început doamna Carmen să gătească picant?
* Ziua și comentariul, Băsescu e deja minciună, încep să-și facă probleme firmele de sonorizare, fabricile de microfoane - la cum se stropșește în ele profesorul de fizică, e nevoie de revizii frecvente. Boss, mai lasă-ne să respirăm sau, dacă tot te-ai agățat de butoane, bagă și datele meteo, horoscopul și cotele apelor Dunării!
* Nu cumva i-a suflat vreun consilier adormit șefului statului că vin alegerile până în Revelion? Parcă vezi că acesta e motivul pentru care ex-primarul Sibiului e mai locvace decât Ilie Dobre...
* Liviu Dragnea are argumente solide să meargă la CCR din cauza lui Iohannis - păi, cum să te mai joci în aceste condiții, ăsta îl știa de mutălău?! E ca și cum te-ai prezenta la șezătoare cu piesele de table, iar cineva din grup te-ar anunța că albul mută și că trebuie să fii atent la regină.
* În această săptămână nu va mai exista nicio schimbare de miniștri, a tunat ieri președintele României. Astăzi va ieși să ne anunțe că își ia câteva zile de concediu.
* Și femeia de serviciu de la Cotroceni merge pe sârmă: nu se știe cum o va certa șeful cel mare și pe ea din cauza "rasolului" pe care îl dă prin sălile alea mari. Să-i fie rușine! Lui Dragnea și femeii de serviciu, firește.
* Întrerup programul pentru un moment publicitar fidel realităților europene din 2018. Oficialii din orașul german Roth le-au interzis copiilor să-și mai pună dorințele în pomul public de Crăciun deoarece ar încălca legea europeană a datelor cu caracter personal. Iată dovada vie a faptului că nu contează de unde ești, prostia nu te caută la pașaport. Ești doar încremenit în proiect, ca să parafrazez un filosof român în activitate.
* Pe Ilan Laufer a ajuns să-l consoleze Maria Grapini, după faza cu antisemitismul închipuit. El a căutat-o.
* Copiii de grădiniță și până în clasa a IV-a vor primi miere de albine. Cei din Galați primesc deja propolis. Să nu răcească. Desigur, cei care învață în școlile-iglu.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.