Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Avocatul Toporului

* Ieri, de World Thinking Day, neconflictuala de la Palatul Victoria s-a gudurat nespus de mult. I-a convenit de minune că nu are nimic de făcut într-o asemenea zi specială.
* Veorica și Dragnea s-au aflat ieri la Madrid ca să vadă și mustăciosul Macarena din justiția autohtonă. Mai ales proiecția ei peste hotare. Am glumit, a umblat prin duty-free-uri, ca să nu-i bată Irina obrazul la întoarcere.
* Magistrații protestează după ordonanța neisprăvită a lui Tudorel (sau sunt două?) și pare că nici nucleul dur al PSD nu este de acord cu baletul inițiat de ministrul-„ievaluare”. Se cam calcă oamenii de bombeuri, acesta e motivul – din această cauză am ratat prima tentativă de a zugrăvi o relație. Eram adolescent, nu aveam negi, ci acnee, și dansam fix ca domnul cu chelie care a devenit împărat peste Justiție.
* Aflată în capitala Spaniei, madam Dăncilă a auzit că un parchet își suspendă activitatea timp de trei zile. Evident, distinsa a dat două telefoane ca să-și cumpere gresie.
* Iohannis, revenit de la schi, a anunțat fulgerător că va ataca la CCR bugetul pe 2019, pe care l-a numit „bugetul rușinii naționale”. De ce s-a grăbit președintele? O fi protestat Floricica Dansatoarea în față la Cotroceni. Ce-i cu atâta dezbinare în societate?
* Dacă ne întrebam ce face Herr Klaus, de ce nu reacționează instantaneu, avem și un răspuns: iarna, iată, nu s-a dat plecată, iar la Vila Lac 1 (sau unde o locui șeful statului) centrala funcționează pe bază de peleți. Și iese o cenușăăă...
* Victor Ciorbea, avocățelul națiunii, susține că ar mai fi timp destul pentru analizarea ordonanței lui Tudorel: „Aveți puțintică răbdare! Și Dumnezeu a făcut lumea în șase zile și într-a șaptea s-a odihnit.” Așa o fi, coane avocatule, dar Jupânul din Ceruri a muncit pro bono, nicidecum pe o leafă-penthouse ca a lu’ matale.
* Fostul premier, tot la Ciorbea mă refer (scuze pentru rima naivă!), a vrut să ne demonstreze că el, de fapt, este Avocatul Toporului. Știu, funcția sa este un pamflet și trebuie tratată ca atare.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.