Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Filmul lui Vasile

* Veorica s-a uitat la Oscaruri și a înțeles că filmul Green Book, marele câștigător, e despre un greiere care așteaptă cu înfrigurare iarna. Green, green, green, toamnă-n green, și-a spus în barbă madam, nu cri, cri, cri, cum au scris alde Tări-Topârceanu... „Doar nu fredona un creiere.”
* Așa cum m-am exprimat de ieri, producțiile premiate în acest an la Los Angeles au făcut politică mai mult decât și-ar propune Dragnea, Tăriceanu și ceilalți. De toate, ca să nu plece nimeni supărat acasă – Oscarurile s-au transformat într-un Eurovision ceva mai bine vândut. Ce, v-a rămas vreo piesă în bagajul lexical care se udă seara și dimineața sub duș? Să fim cinstiți. Finalul peliculei-regină, Green Book, din care a strălucit doar Viggo Mortensen, pare scris de Vasile Dâncu – cu happy-end, previzibil, încearcă să stoarcă o lacrimă și mai are puțin și dă vina pe UDMR.
* Rami Malek, actorul premiat pentru rolul din Bohemian Rhapsody, a căzut de pe scenă după ce a câștigat Oscarul. Ciudat, românii îl aplaudaseră de bine pe Tudorel, nu pricep de ce blestemul a trecut Atlanticul.
* Timmermans i-a scris lui Dăncilă: „E dezamăgitor că nu ați vorbit cu noi despre noile ordonanțe, e urgent să reveniți la procesul de reforme în Justiție!” Degeaba, n-are cine să-i citească doamnei premier, așa că misiva europeanului se va ofili.
* Augustin Lazăr, încă procuror general al României, i-a cerut lui Victor Ciorbea, Avocatul Poporului, să sesizeze CCR în legătură cu ordonanța de urgență promovată de ministrul Tudorel Toader. Ghinion, cum ar spune președintele Iohannis, pentru Ciorbea e duminică de vreo doi ani de zile. Și mâine va fi tot duminică.
* Bear Grylls, un aventurier de televiziune, ar putea fi amendat de autorităţile din Bulgaria după ce, într-unul dintre episoadele serialului său, a ucis o broască şi a fiert-o pe un aragaz de camping, scrie The Telegraph. Eh, nu-i ca și cum Adinuța le-ar face dosar lui Frans și colegilor săi de la Comisia Europeană. E la fel de penibil, dar cred că i-am întrecut pe vecinii de la sud de Dunăre.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.