Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Prizezi la munte și la mare

* Ce-au făcut băieții de la Curtea Constituțională, au amânat iarăși decizia în privința completurilor de trei judecători pentru data de 19 aprilie? Păi, pe 15 ar putea apărea o condamnare care să-i agraveze discopatia lui Dragnea... Și, vorba cuiva de pe Facebook, chestiunea va fi dezbătută în Vinerea Mare la catolici, adică într-o zi de post negru. Sigur n-ar învia și el după trei zile, n-ar fi bine să se bazeze doar pe credință...

* Un pensionar de toată isprava, Mihai Manolea, a străbătut la pas distanţa de 500 de km dintre Bucureşti şi Cluj-Napoca, pentru a-i îndemna pe români să meargă la vot. Aplauze, merită și o decorație, mai ales în epoca în care unii se duc cu mașina și până la toneta de pâine. N-ar trebui, totuși, să ne mirăm dacă Antena 3 va descoperi că pensionarul cu un început serios de globe-trotter a fost șef de detașament în vremea pionieratului. Cu alte cuvinte, e un comunist nenorocit.

* Oamenii de știință au dat publicității prima imagine a unei găuri negre, care este situată într-o galaxie îndepărtată. Doamne ferește, să nu se apuce unii să asfalteze până și această cavitate! Eventual, fără să existe o licitație în prealabil.

* Seriozitatea la români ține doar trei zile, ca minunile. De pildă, aproximativ 170 de kilograme de cocaină au fost găsite pe litoralul bulgăresc. Să aibă și ăia cu ce se mândri...

* Apropo, mi-a atras atenția avertismentul unui medic de pe la noi: „Cine prizează cocaină pentru prima oară din pachetele de pe litoral ar putea muri subit.” Întrebări:

1. Dacă aș priza dintr-un colet identificat la munte, poate prin zona Bran, aș avea mai multe șanse de supraviețuire?
2. A priza cocaină e de bine la un moment dat, adică experiența face diferența? Am citat un slogan idiot utilizat atât în industria textilă, cât și în mediul universitar.

* Venezuela are din nou curent electric, după o nouă pană masivă. La noi abia s-a făcut împrumutul istoric, apoi o să cadă și lumina. Mai durează puțin.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.