Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Vom avea aeropod

* Altfel nici nu s-ar putea. Într-o zonă în care podul peste Dunăre prinde contur doar pe o schiță care n-a ajuns în buricul Bruxelles-ului (așa spune o madam comisar european!) pentru dislocarea de fonduri europene, iar aeroportul se face din antebraț pe la Schela sau Smârdan, e limpede că Galațiul și Brăila se vor alege cu o struțo-cămilă, cu un aeropod, cum ar veni.
* Nu-mi revin după ce ministrul Cuc de la Transporturi a declarat că orașul în care locuiesc va avea și o centură ocolitoare. Dar pe de-a dreptul n-ar merge, bre, ne luați tot pe ocolite?
* La câte a promis dolofănelul de la Minister, nu pricep de ce a plecat de pe la noi. Boss-ule, dacă tot zici că le faci pe toate astea, n-ai vrea o viză de flotant? Stai la malul Dunării, ți-om găsi ceva de serviciu! Eventual, în mediul bugetar.
* Paroles, paroles, paroles... Îți vine să cânți de furie când vezi că oamenii de rând au avut nevoie de o parolă pe care să le-o recite polițiștilor pentru a intra în municipiul Târgoviște. Venise mustăciosul cu mitingul său și nu trebuia deranjat. Parcă este prea puțin. La sentința care va veni, mă refer.
* Vorba eroilor neamului Horia, Cloșca și Crișan, roata se va întoarce la un moment dat. Nici abuzul nu mai e ce scrie în dicționar, s-a ajuns la un nivel inimaginabil. Dar totul este în regulă, lui Codrin Ștefănescu îi place la nebunie maneaua aia.
* Așteptând veștile de la Înalta Curte de Casație și Justiție, aproape că am ignorat subiectul readucerii în țară a lui Radu Mazăre. Ca să vedeți ce anacronic sunt...
* Titlu găsit ieri pe site-ul digi24.ro: „Elicopterul Vioricăi Dăncilă, aterizare cu peripeții din cauza unor vaci.” Inabilitate, eroare sau premeditare? Măcar în campania electorală e bine să nu le pronunțăm numele, altceva nu solicit.
* Întrebare legată de vizita proprietarului de hamster la o emisiune dedicată oamenilor de la țară. La televiziunea națională, normal, doar și-a tras televiziune. De multă vreme. Așadar, aș vrea să știu dacă a fost la Viața Satului sau la Viața Sătulului.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.