Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Pacientul Virginel

* Senatorul Virginel (din care partid face parte el?) s-a plimbat cu elicopterul SMURD de la Suceava la București. Nu-i convenise diagnosticul medicilor din Hunedoara. Ăsta, din Suceava. Iar la Capitală s-a lipit de aceeași ocluzie. Ăsta, concluzie. Abia acesta e ride-sharing, săracilor!

* Îl durea burtica pe individul care-l are ca șef pe proprietarul de hamster facial. Ah, și capul îi făcea probleme, ca să ne demonstreze că nu-și plimbă numai intestinele pe la Parlament. Sperăm să se facă bine. După ce va achita nota babană de utilizare a taxiului aerian... Apropo, se aude, domnule Raed Arafat? Are leafă babană pacientul, își permite să bage mâna pufoasă în buzunar.

* Dar dacă s-ar fi întâmplat ceva mai grav, cum ar fi infectarea unei unghii de la picior, ar fi fost teleportat la o unitate spitalicească din Austria? Să ni-l păstreze Bunuțul sănătos!

* Ieri, de Ziua Mondială a Broaștelor Țestoase, Curtea Constituțională a României a continuat să se bată de insecte. De muscă, în special. Și va continua nestingherită.

* Un partid din pasul Oituz a rupt protocolul de colaborare cu formațiunile politice aflate la butoane. Cred că este grav, dar – vorba poetului de la sud de Ruse – am lăsat fasolea pe foc și nu se cade s-o las nesupravegheată. Nem tudom.

* Darius Vâlcov, consilierul doamnei Veorica, este urmărit penal de DIICOT, existând în dosar acuzații de periclitare a securității naționale. Sigur l-au încurcat cu vreun candidat al Opoziției, eventual cu vreo babă din piață care vinde urzici. E o mână criminală, păroasă și criminală. Soroș trebuie împușcat la paintball.

* O primărie din județul Teleorman a cumpărat bomboane de 20.000 de lei. Desigur, cei responsabili de la Primăria din parohia mustăciosului (cu toate că ar fi mers mai bine antonimul în acest caz) n-au avut bani mărunți și nici nu li se putea oferi restul. Și sunt bomboane, până la urmă, nu poți face caz din atâta lucru! Dacă n-ai avut când erai mic, e firesc să devii lacom atunci când ajungi într-o funcție publică.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.