Afemeiatul Viète
* Situația care a scos matematicianul din români este cel puțin haioasă. Veorica s-a dat meditatoare de matematică, un soi de guru în domeniu, și a trebuit să răspundă la o întrebare simplă. Șmecheră, dar banală. Cum aflăm aria cercului? Raza la pătrat, răspunsul doamnei, avea nevoie și de o înmulțire cu blestematul de 3,14, căci nu-i găsesc simbolul pe tastatură... D-aia l-am făcut blestemat, ca să nu se înțeleagă altceva.
* Îmi vine s-o întreb pe madam neconflictuala ce părere are de Relațiile lui Viète. Pariez că s-ar înșuruba în pielea jumătății matematicianului francez. Un afemeiat, domnule, ce să zic, ar replica femeia.
* E bine, totuși, că românii pricep algebră și geometrie, chiar mă bucur. O spune un cetățean care aproape că a trecut clasa din mila profului de mate. Bine, exagerez puțin, doar e dictatură în această rubrică. Și în altele, dar nu-mi permit să vorbesc în numele colegilor.
* Doamna boxează, iese zilnic la joc, încearcă să-și găsească adversarul cu garda în vine... Abia așteaptă nebunia de duminică - va dormi două săptămâni neîntoarsă. Apoi, ca în orice formațiune politică democratică, va fi trimisă acasă. Găbița de la Capitală e în joc de glezne.
* De partea cealaltă, sibianul a cărui soție a rămas în orașul de baștină a ținut o așa-numită dezbatere cu studenți și jurnaliști aleși pe sprânceană. Mă așteptam să le dea și un film la video, ca pe vremuri. După ce plecau televiziunile, mergea să le zică și două bancuri porcoase. Cu blonde neconflictuale, adică.
* Informație culeasă de pe telex. Din afara campaniei electorale. Lebedele din Marea Britanie (unele dintre ele, dar ne place să generalizăm) au învățat să bată la uși, cerând de mâncare, și și-au educat și puii să procedeze astfel. Carevasăzică, păsările astea au împrumutat din apucăturile românilor care le-au prins la Viena. Și în altă parte. Și le-au mâncat. Altă rimă n-au găsit.
* Rațele dintr-o mică fermă din Franța au dreptul să măcăne în continuare, a hotărât un tribunal, respingând plângerea unor vecini nemulțumiți de zgomotul produs. Vedeți? Și Olguța are dreptul să vorbească.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.