Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Piața Mucii și pensionarii gălățeni

* Dragnea, scos ieri de la dos ca să-și motiveze cererea de eliberare, a primit o lovitură dură. Solicitarea sa este inadmisibilă, a stabilit instanța. Cu alte cuvinte, știm cu siguranță unde-și va face sărbătorile de iarnă unul dintre compatrioți.
* Văzând câteva imagini cu fostul șef al Veoricăi și al lui Codrin Ștefănescu, am remarcat că s-a mai tras la față. N-o fi bun meniul la Rahova. Sau o ține post. Hamsterul, de asemenea, lipsește de pe chipul teleormăneanului aflat în cantonament.
* Rusia a fost exclusă de la Jocurile Olimpice din 2020 și de la Campionatul Mondial din 2022. Mi se pare un mesaj subliminal - Europa și-a găsit altă sursă de alimentare cu gaz.
* Haltere, nene! România a strâns 26 de medalii, după trei zile la Europenele sub 15 şi sub 17 ani. Ca să ni se confirme a mia oară că românii fac față greutăților.
* Am întrerupt relația cu amicii bucureșteni, așadar nu știu cum a evoluat faza cu apa caldă și căldura din calorifere. Bine că s-a mai înzdrăvenit vremea, altfel ar fi apărut din senin Piața Mucii.
* Despre explozia de acum două zile, din Galați, aș spune două cuvinte: nu surprinde. Să-i mulțumim Cerului că ne păsuiește cu acel seism mai mare de 7 și ceva pe scara Richter, cineva acolo sus chiar are simțul umorului. Iar noi, latinii Balcanilor, suntem înzestrați bine-mersi.
* Altfel, știrea cu bătrâneii care s-au înghesuit la coada pentru Revelion e de-un ridicol cosmic. Pensionarul de 82 de ani care le-a mărturisit reporterilor că este dornic de dans nu mai merită loc liber în autobuz. Nene, ca să-ți păstrezi condiția pentru Cherry Cherry Lady sau pentru Bensonhurst Blues, e nevoie de multe călătorii în picioare.
* Ca să ne dăm seama la ce nivel a ajuns Galațiul, haideți să lecturăm informațiile din Capitală: în timp ce miticii n-au cu ce se spăla, ai noștri cu pensii minore se luptă ca la rugby pentru un ordeuf și o șampanie la bairamul organizat de Primărie. Niște săraci ăia din București, n-ai cu cine schimba o glumă...

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.