O primăvară ca-n noiembrie
* Atât îmi doresc, să vină cu adevărat sezonul dezghețului, chiar dacă n-are ce să scoată de sub pojghiță. Să nu fie un noiembrie târziu, să nu ne trezim cu 5 grade Celsius prin luna mai...
* Iarna din care tocmai am ieșit ne-a păcălit ca ultimul politician (mă refer la calitățile sale, nu-i vizez numărul de pe tricou): ne-a livrat coronavirus, așa că am uitat de zăpadă. Ne-a ținut de cald, cum ar veni.
* De ce ne-am dori mărțișor în acest an? Mă substitui doamnelor, deci traversez pe roșu, însă e mai nimerit un mesaj, că tot ne ferim de contaminare. Un „fie ca” face minuni, parol.
* Latina ne-a demonstrat zilele trecute că nu-i limbă moartă, cel puțin nu la Rahova: Dura flex.
* Bietul Dragnea, abia după ce a fost întemnițat, a văzut cum e să muncești pe bune. Dar chiar mecanic auto, să umble cu flexul și cheia franceză? Mai avea un pic și ajungea premier, măcar de-un post de cancelar să se fi lipit. El e băiat finuț, de oraș, nuuu...
* În weekend am făcut cunoștință cu o situație nouă, ceva deosebit. Cazul Sorina 2.0, cu 30 de zile de adopție.
* Vă dați seama câte conserve și-ar fi luat doamna Sorina Pintea cu 120.000 de lei și cu 10.000 de euro, cât spun procurorii că și-ar fi tras dintr-un contract măsluit?
* A zis-o toată lumea: madam Pintea părea oaza de inteligență și integritate din Guvernul Dăncilă, un Dalai Lama cu plete. Dacă dumneaei a primit o asemenea șpagă după terminarea mandatului, înseamnă că la alde Olguța n-are rost să ne mai gândim. Ne facem inimă rea, ficat baban, în cel mai simplu caz ne alegem cu ocluzie intestinală. Țara e dată de mult, noi mai trăim doar iluzia că suntem într-un stat comunitar.
* Băiatul Sorinei l-a dat în gât, cum se spune la Rahova și la Jilava, pe senatorul Liviu Pop. Pintea junior susține că o parte din mită a mers chiar la fostul ministru al Educației. Mâine-poimâine, aflăm că și Andrușcă a spart borcanul cu miere, poate și nenea Daea. De fapt, Livache pare că-și cheamă Guvernul în service.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.