Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

N-ar fi mers start-up-ul meu

* Am sărit să-i iau apărarea ministrului Vela, comparându-l orbește cu Carmen Dan, fosta secretară de CAP ajunsă șefă peste Interne. După cuvântarea de duminică seară, când s-a poticnit, deși n-a vorbit decât cu privirea în fițuică, îmi retrag ambasadele din parohia sa. Nu e acel comunicator de care România avea nevoie în aceste zile (poate că e un ministru bun, vom vedea la sfârșit). Băiatul care traduce pentru persoanele cu deficiențe de auz luptă ca un erou, acum două seri era sleit de puteri.
* Ca să nu mai zic că mi-a întrerupt serialul preferat de pe Netflix. Picase netul cu un minut înainte de a ieșirea șefului MAI și am fost nevoit să urmăresc ce transmiteau toate televiziunile din sud-estul Europei. O geacă d-aia din care a purtat și Klaus Iohannis, nu numai ministrul Vela, mi-aș dori și eu, sper că e piele-piele.
* Nutresc speranța că declarația pe propria răspundere nu va mai fi modificată de prea multe ori. Nu de alta, dar am ratat încă o dată trenul meu. Deja se vând asemenea tipizate cu un leu bucata în județul Vrancea. 
* Altfel, dacă anul trecut aș fi demarat cu start-up cu fabricarea de combinezoane, acum aș fi fost deja falimentar. Și ar fi râs mulți de talentul meu antreprenorial. Nu azi, s-ar fi distrat până pe la sfârșitul lui ianuarie, pe acolo.
* Unele publicații electronice avertizează că știrile false sunt peste tot. I-auzi, cum și-au dat seama? Le-au apucat remușcările după salata de fake news din ultimele săptămâni? Mi-ar conveni, dar nu se întâmplă. E și mâine o zi, așadar la orizont e o nouă șansă de înspăimântare prin trunchierea adevărului. Sau prin omisiune. Fraieri încă există, doar n-o să dispară prea repede sportul național bazat pe găleată, ulei, făină și zahăr. Mai ales că va fi cam greu după pandemie și urmează două rânduri de alegeri.
* Ni se spune că o gogonată rostogolită în online a făcut multe victime în România. Un actor de filme pentru adulți din SUA a fost prezentat în țara noastră drept inventatorul vaccinului pentru noul coronavirus. De ca și cum politicienii prezentați în afișe sunt ceea ce par, tot a pornografie miroase. Votează-l, mamaie, votează-l că ne-a și dat!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.