Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Educație politico-marțială

* Tocmai mă pregăteam să-mi comand un ceai. Băiete, mișcă-te mai cu talent! E glumă cu ceașcă inclusă, e cinică, dar încă am grijile mele, din propria țară. Ah, o să-mi prepar un ceai, la terasă mă voi rezuma doar la cafele și cappuccino.
* Am picat și eu testul Selly, am scris despre un nou accident de mașină provocat de bobocul urmărit pe Youtube de peste două milioane de compatrioți. A plecat presa pe fentă, m-am dus și eu, însă în rubrica de față nu creez informații, ci doar le comentez. Și – așa cum a mai scris cel puțin un confrate – n-a fost cea mai bună farsă din partea beizadelei. Te filmezi lângă o mașină boțită, apoi te aștepți să fii sunat pentru confirmare? Nu-și mai plimbă nimeni posteriorul din birou, frățioare, sunt binevenite comunicatele, autoservirea, d-astea... Nu prea se mai fac reportaje, anchete, băi Selly! Și știi ceva? Ți-am dat noi sfaturi pentru confecționarea clipurilor din online care îți conturează personalitatea și celebritatea? Iar mai târziu, când o să începi să te bărbierești, vei conștientiza că nimeni n-a câștigat un război cu presa. Sper să mai existe atunci mass-media...
* Germanii ar putea fi obligați prin lege să-și scoată câinii la plimbare și să nu-i lase prea mult singuri acasă. Sunt departe ai lui Merkel, au ajuns acolo unde încă nu ne putem vedea proiecția optimismului. Noi încă n-am strâns dejecțiile eliminate pe trotuar de Puffy, Rex, Azorel și Fetița. De fapt, nu, Fetița nu are stăpân... E hrănită cu resturi de ciorbă la colțul blocului de diverse vecine generoase.
* Un liberal și un fost viceprimar PSD s-au bătut ca chiorii în sediul Biroului Electoral din Focșani. Ghinion, cum ar spune șeful statului, educație politico-marțială se va face abia în județul vecin, adică la Galați. Doar n-o candida degeaba Moartea din Carpați în perimetrul Șendreni – Tecuci – Berești – Bădălanul.
* Doctorul Anthony Fauci, tipul acela mărunțel de pe lângă Donald Trump care gesticulează larg, a fost operat la corzile vocale. Acum două zile. Prin urmare, ne așteptăm ca Sars-Cov-2 să se retragă mâhnit, n-are cine să-i mai cânte în strună.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.