Discriminat de SRI
* Ceva se întâmplă cu maestrul CTP: cum face o emisiune de succes la Digi douăzeci și patru cu vreun tânăr colaborator, cum se desparte brusc de el. Trei persoane care gestionau show-urile cu domnul Tudor Popescu pe post de vioară întâi au plecat în altă parte, așadar miroase a Cristoiu, alt maestru, încă un guru. Ar putea face analiză în doi, ca păpușile Muppets. Nici nu cred că ar fi rău.
* Proful Rafila îi contrazice pe băieții exaltați de la Organizația Mondială a Sănătății: salutul cu cotul e safe, haterilor, nu ne îmbolnăvește. Carevasăzică, nu toată lumea fumează netimbrat în pandemia de Covid-19, așa cum s-ar fi crezut.
* Nu e o glumă, abia urmează după. SRI a anunțat pe site-ul propriu și pe pagina de Facebook că "angajează personal cu studii medii sau superioare, cunoscători ai următoarelor limbi străine: albaneză, arabă, armeană, azeră, chineză, coreeană, dari, ebraică, georgiană, hindi, kurdă, pashtu, persană, punjabi, rromani, rusă, sârbă, tătară, ucraineană, urdu". Mă frig mâinile, i-aș suna pe băieții cu ochi albaștri ca să-i întreb de ce au rețineri să angajeze vorbitori de limbă engleză, ca subsemnatul. Mă simt discriminat și cred că voi intra în concediu medical.
* Interpreta Irina Loghin, ajunsă la vârsta de 81 de ani, s-a vindecat de Covid-19 și este pregătită să urce din nou pe scenă. Asta anunță artista. Abia aici aș avea o problemă, căci mă așteptam să se facă bine (are Dumnezeu grijă de toată lumea): de ce iarăși pe scenă, doamnă Irina? Vine iarna, pregătiți-vă de bradul ăla!
* O știre devenită virală e stinsă cu furtunul de IPJ Ilfov, instituție care comunică oficial că lucrurile văzute de toată lumea nu există: edilul-șef din Voluntari și iubita sa Albinuță nu și-au însoțit copiii în clasă în prima zi a anului școlar. De fapt, cei doi nici n-au copii, au uitat autoritățile să ne informeze.
* E loc și pentru un bezmetic, altfel nu i-aș spune, e treaba lui CTP să înjure. Primarul din Sângeorz-Băi și-a filmat fiica în timp ce o pedepsea, ținând-o dezbrăcată, în genunchi, cu mâinile ridicate. Iar noi ne pregăteam de fonfleuri.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.