Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Vai de inteligența artificială!

* Diana Șoșoacă, vedeta ultimelor luni în România, a dansat în weekend pe Pink Floyd. Nu oricunde, ci la protestul față de restricțiile anti-Covid. Cinstit, suntem tentați să comentăm, e un subiect savuros. Dar ce ne facem că nu s-a mișcat pe manele? Salam și Vijelie abia așteptau să-și taie partea leului. Din Zanzibar.

* Care-i treaba, monșer, cu bezna de sâmbătă noapte? M-a întrebat un prieten care a apucat vremurile Telejurnalului. Vorba aia, nu mai ai voie pe stradă după o anumită oră, programul la televizor a devenit sărăcăcios, nici cu Netflixul nu mai e vreo șmecherie... Pică și curentul. Ce ne facem? I-am răspuns din prima, e eroare de soft, bă, potolește-te! Aceeași eroare, în aceeași seară, ca-n baladă, s-a întâmplat și la București, dar și la Constanța. Frumoasă coincidență, înseamnă că ne-am lămurit și cu inteligența artificială. E vai de căpățâna ei.

* Apropo de boala mileniului, nu m-am dumirit încă de ce ziariștii o scriu cu majuscule? COVID-19, nu Covid-19, că nu e acronim (adică prescurtare, băieți!) și nici nu e de la Dumnezeu. E drept, că nu l-am mai întrebat de ceva vreme...

* Și mă mai zdruncină o dilemă, nu știu dacă am mai așternut-o pe hârtie. Nene, la profilul de Facebook sau de Instagram, de ce trebuie să apari cu masca pe figură? Atât de tare te-ai panicat? Hm, dacă aș fi angajatorul tău, ai fi primul pe lista de concediere. Cu oameni atât de speriați, n-am cum să plec la războiul pentru profit.

* În eventualitatea în care metafora de mai devreme a fost prea aspră... De fapt, nu, nu-mi pasă. O las sub această formă. Am văzut că și copilașul tău, de câțiva ani, apare cu mască în acea fotografie. Nici nu știu dacă tu ești lângă el, nu vă pot distinge.

* A reapărut madama Loredana Groza cu un set de imagini foarte sexy, dar nu le-aș da crezare angajaților din media care n-au mai văzut o femeie despuiată încă din copilăria Sophiei Loren. Lori are plastic, mările și oceanele suferă din același motiv. În van încercăm să facem tranziția către hârtie. Oare implant cu carton se poate face?

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.