Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

"Presă civilizată"

* Le mulțumesc, în definitiv, oamenilor politici, misiunea mea ar fi mult mai dificilă fără declarațiile lor. Trebuie doar să ai agilitate la cules, că sunt și destui brusturi, iar mănușile mi-s aruncate din mai 2020. Dacă înțelegeți aluzia...
* Apropo, la pescăria din cartier, încă scrie cu litere de-o șchioapă pe ușă: "Permitem accesul doar clienților cu mască și mănuși!" Mi-am luat și monoclu. Așa spunea poetul că aș fi mai șic.
* Zice premierul Cîțu, prezent ore în șir într-un podcast de Youtube, că-și dorește infrastructură babană, că ar vrea ca românul să intre pe autostradă la Constanța și să ajungă la Viena să bea o cafea. Greșit! Pune-l pe austriac, Florine, să vină până la Mamaia ca să dea pe gât un cocteil! Ca să nu mai spun că, deși e mai scumpă decât în capitala Austriei, și cafeaua de pe litoralul românesc trebuie consumată cumva.
* Cu toate acestea, de sub aerul acesta de rocker activ, șeful de la Palatul Victoria și-a permis să-i jignească pe jurnaliști. Le-a transmis că presa, în cei treizeci de ani de la Revoluție, nu s-a civilizat. Ce e aia "presă civilizată"? Să recunoaștem, e o afirmație care l-ar face să pălească de invidie pe Dr. Petru Groza!
* Altfel, pentru mulții purtători de microfon care adresează întrebări inutile și dau din cap ca yesmenii la diverse declarații sforăitoare, e bună muștruluiala asta. Și, totuși, nu pricep. După o asemenea ieșire a unui premier din spațiul comunitar (parcă i se zicea într-un fel; da, "derapaj"), reprezentanții mass-media ar fi trebuit să plece dinaintea lui. In corpore! Și să-l lase să vorbească singur despre creșterea economică fără precedent.
* Primarul municipiului Târgu Jiu amenință Poliția Locală cu desființarea după ce un turist și-a parcat mașina chiar lângă Poarta Sărutului. De ca și cum ar fi fost singurul incident cultural din zonă. Mai țineți minte când președintele României a luat loc la Masa Tăcerii? Bine, măcar în acest caz figura de stil se completase ireal de bine...
* Turistul rătăcit putea fi pus la punct cu materialul genialului sculptor: "Ia-ți mașina, că nu mai pupi pe aici!"

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.