Dani Oțil, prima noapte alături de fiul său
Gabriela Prisăcariu a fost externată împreună cu bebelușul ei și al lui Dani Oțil. După emoțiile mari prin care prezentatorul tv a trecut când și-a văzut fiul, acestea au fost și mai mari în prima noapte alături de micuț. Atât Gabriela, cât și Dani nu au dormit aproape deloc, pentru a-l supraveghea în permanență pe fiul lor.
Mare bucurie în casa lui Dani Oțil. Emoțiile au fost mari, atât la prima întâlnire tată - fiu, cât și la prima noapte în formula de trei. Gabriela Prisăcariu și prezentatorul tv au fost foarte atenți cu fiul lor şi l-au supravegheat în permanență. După ce a depășit emoțiile pe care le-a avut când s-a întâlnit prima dată cu fiul său, Dani Oțil a avut parte de altele în cursul nopţii. Deoarece viața de părinte nu este deloc ușoară, mai ales când bebelușul are doar câteva zile, prezentatorul tv și-a luat în serios rolul de tată și nu și-a lăsat soția să aibă singură grijă de cel mic. Atenţi ca fiul lor să fie bine și să nu-i lipsească nimic, Gabriela și Dani nu au dormit toată noaptea şi au fost atenți la fiecare mișcare a celui mic. Prezentatorul tv nu a dorit să dea uitării prima noapte alături de bebelușul lor, astfel că a povestit cum a fost, dar mai ales cu ce a asociat acest moment unic. Fanii au reacționat imediat, după ce postarea le-a stârnit amuzamentul.
Ziua în care a fost externată Gabriela a trecut mai repede decât se așteptau. Îngrijorați deoarece erau singuri alături de primul lor copil, fără vreun alt sprijin, cei doi soți nu au închis ochii toată noaptea, focusându-se doar pe bunăstarea micuțului.
Epuizat, dar cu zâmbetul pe buze, Dani Oțil a postat la primele ore ale dimineții cum a fost prima seară alături de fiul său. Fără a ezita, acesta a asociat noaptea cu una în care ești student și stai la cămin. Mai mult decât atât, ceea ce a stârnit râsul fanilor a fost momentul în care a mărturisit că a dormit atât cât doarme un student care își aduce iubita la el, într-o cameră cu alți patru colegi.
Totodată, prezentatorul tv a afirmat că micuțul nu a făcut mare lucru, ci doar a mâncat și dormit, fără să plângă, ceea ce i-a făcut cu adevărat mândri de abilitățile și responsabilitățile lor de părinți.
(din surse online)





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.