Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Bacovia, ministru tehnocrat

* Vremurile or fi într-un fel, așa cum ne-am obișnuit, însă de la vreme parcă aveam alte așteptări. Cineva se bucură, totuși, în țara asta, e vorba de distribuitorii de gaz. Numai trei săptămâni mai sunt și vine luna noiembrie cu ale sale scumpiri. Bacovia ar trebui să beneficieze de o numire postumă în funcția de ministru al Energiei. Eventual să fie ministru tehnocrat, ca să nu ne auzim vorbe.
* În timp ce Marea Britanie se luptă cu crizele alimentară, de combustibili și de forță de muncă, premierul Boris Johnson promite schimbarea. Presa anunță că el e cam singurul optimist de peste Canalul Mânecii, iar Marele Netuns nu poate să joace altfel. S-a înscăunat asumându-și Brexitul: ați crezut că UE va sta cu mâinile în sân după ce Albionul fuge cu mingea? Era sârmă ghimpată la marginea terenului...
* E haios programul consultărilor de săptămâna viitoare, de la Palatul Cotroceni. Unii au șansa de a-și prezenta oferta în 60 de minute, alții în doar jumătate de oră. La un moment dat, așa vede artistul din mine, ar fi mers și o pauză de pișcoturi și de șampanie. Cu cine merită, căci există și pufuleți pe piață. Muuulți pufuleți, cum rage unul într-o reclamă la televizor.
* Înaintea discuțiilor aparent fără rost de săptămâna viitoare, Orban îl atacă din nou pe Iohannis: "Nu a făcut altceva decât să distrugă PNL. Propunerea Cîțu-premier este o aberație." Contribuabilul de pe margine, care are și exemplul PSD-ist al autoimploziei, trece mai departe și concluzionează în cod satiric: N-ai cu cine, mă, niște țărani.
* Apropo, oare e chiar posibil ca președintele României să-l desemneze iarăși pe Cîțu? E de luat pop-corn, muuult pop-corn, în așteptarea acestei decizii. Ar însemna că nu știm noi să citim, iar în acel program de consultări este de fapt o repriză consistentă de desene animate. Superman, în definitiv, e personaj animat.
* Litrul de motorină urcă pe 7 lei, prin urmare n-o să mai spui că alimentezi de 50 de lei și că, în consecință nu te interesează scumpirile de la pompă. Acum e altfel: e obligatoriu să bagi de 100 de lei, ca să nu te întorci imediat ce ai făcut "plinul" de criză.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.