Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Nu-s la fel de spontan

* A fost nemiloasă vărsare de cerneală de Ziua Unirii Mici. Cinic mai sună aceasă asociere, "Unirea Mică"! Pare un soi de compromis de ambele părți, de mică înțelegere, de negoț făcut pe marginea tarabei (ah, ocaua lui Cuza!), însă nimeni nu s-a ferit de semiotica asta. Așadar, un cineva din mulțimea ieșeană i-a aruncat cu cerneală în față lui Simion de la AUR. L-aș putea suspecta că e victima deloc întâmplătoare a unei regii la alcătuirea căreia a participat cu măcar o idee? Desigur, e numele cel mai vehiculat din ultima perioadă. Numai că acel lichid albăstrui poate să se traducă și printr-un îndemn rece: La școală, frățioare!
* Nu știu câte universități și doctorate are George Simion (nu are calități de orator, e limpede) și nici nu mă interesează aceste detalii. Le vom afla pe îndelete după ce insul va ajunge la putere. Căci va ajunge. Doamna Emilia Șercan nu are niciodată vacanță.
* Mi-a tunat următoarea comparație. Emilia Șercan pentru doctorii din politica autohtonă e un soi de Cristian Tudor Popescu pentru Simona Halep, după o înfrângere.
* Ultimele două românce rămase în competiție la Australian Open au fost învinse ieri-dimineață. Vor lua același maxi-taxi spre casă. Sunt nume oricum mult mai vehiculate decât Vasile Dâncu, Nicolae Ciucă sau Bogdan Aurescu. De fapt, iertare, ministrul de Externe e foarte important, mai ales după ce i-a refuzat pe ruși în problema cu trupele NATO.
* Ce se întâmplă la STB, societatea de transport urban a Capitalei, e mai mult decât grevă. E acțiune politică, mai ales după ce am aflat leafa unui șoferache de autobuz din București. Câștigă serios, ori poate că astfel se vede din coada Moldovei. E bine de tot, aproape că-l invidiez, dar eu nu mă simt la fel de "spontan".
* Conform meteorologilor, în următoarele două săptămâni ar putea să ningă aproape zilnic. Nu e rău deloc, dar nu pricep de ce lăsăm Crăciunul și Revelionul în decembrie. Putem muta sărbătorile în februarie, pe rit excesiv de vechi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.