Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Fractura lui Ciolacu

* Asta-i ultima pe care o puteam anticipa. Dăncilă a șters-o englezește din PSD, și-a format un alt partid (numele e ciudat rău), iar Ciolacu, șeful social-democraților, i-a servit o ironie. Cum era clișeul acela? Opriți planeta, că aș face o haltă pe undeva!
* "Sunt devastat de această pierdere, dar sper că alături de colegii mei să ne revenim foarte repede", a comentat nebărbieritul din Buzău care conduce, în acte, Camera Deputaților. Grijă mare, contemporanule, sarcasmul nu e pentru oricine! Poți ușor face fractură de logică.
* Prin urmare, ce glume să mai însăilezi despre Viorica, dacă s-a infiltrat în grup și Marcelică de la PSD? Sper să nu comită și glume cu războiul, ar trebui să mă reprofilez pe anecdote cu și despre alde Godină.
* Grănicerul care "a murit" mediatic pe Insula Șerpilor s-a întors acasă. Am scris din primele zile ale războiului din Ucraina că manipularea nu ține cont de granițe și că poți pica în plasă indiferent care ar fi sursa ta de informare. De aceea, e nevoie mereu de precauție, nu de ingurgitarea știrii pe modelul pelicanului înfometat-pofticios. Riști să înghiți și pescarul, iar cizmele sale au tureatca murdară.
* După negocierile de la Istanbul, rușii promit o reducere a atacurilor din Ucraina. Recunosc, n-am avut vremea și nici dispoziția să aștept comentariul specialiștilor, iar dilema mi se adâncește. Se trece la lupta la baionetă, schimbă Kremlinul tancurile pe trotinete? La ce fel de reducere a ofensivei trebuie să ne așteptăm? De ce nu se oprește de tot mizeria? Dâncu, ministrul apărării noastre, de ce nu-și tunde mustața? 
* Gala Premiilor Oscar de duminică a beneficiat de o super-audiență, peste 15 milioane de privitori fiind serviți cu ceremonia în care Smith și Rock au încercat să dea, stând și la primire, "just in case". Și ascultam oarecum anesteziat o cunoștință necunoscătoare care îmi explica, fără argumente, de ce gestul care i-a adus reclamă festivalului de la Hollywood a fost o rătăcire, o nebunie de moment, adică nimic regizat. Înainte de a-i răspunde, am cerut o pauză de publicitate.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.