Gălăţeanul Graţiano Dinu şi Sore au nevoie de voturile noastre pentru a ajunge în finala „Dancing on Ice – Vis în doi”
În această seară, de la ora 20,00, pe Antena 1, Sore şi gălăţeanul Graţiano Dinu vor concura în semifinala „Dancing on Ice – Vis în doi” şi au nevoie de toată susţinerea noastră pentru a se califica în marea finală. Reamintim, Graţiano nu concurează pentru vreun câştig personal, ci pentru susţinerea financiară de care are nevoie patinajul artistic gălăţean.
Potrivit Antena 1, semifinaliștii „Dancing on Ice – Vis în doi” au pregătit o ediție plină de surprize, ce va include patru dansuri, două dintre acestea fiind individuale. Tematica ediției, folclorul internațional, va fi regăsită în dansul de pereche. Astfel, Sore și Grațiano vor aduce cultura japoneză pe gheață!
"În premieră, fiecare concurent din competiție va susține şi un dans individual pe gheaţă. Și provocarea dată de către Cornel Gheorghe și Simona Pungă, membri ai juriului, va fi diferită: concurentele patinatoare vor avea de executat o menținere în secvență pentru cel puțin trei secunde, în timp ce concurenții patinatori au ca provocare executarea unui pas de rittberger, urmat de o săritură rittberger și un pas mazurka.
Echipele semifinaliste vor susține şi un al patrulea moment ce va consta într-un duel, nota finală a fiecărei perechi fiind alcătuită din media punctajelor acordate de jurați tuturor dansurilor executate în această ediție.
Votul publicului este în continuare foarte important pentru parcursul echipelor în competiție. Telespectatorii pot ajuta ca echipa lor favorită să ajungă în marea finală printr-un SMS cu numele echipei la 1272 sau prin vot în aplicația Antena 1 - aplicatie.a1", transmit realizatorii acestei emisiuni.
La finalul serii, vom afla cele trei echipe care se vor lupta săptămâna viitoare pentru premiul de 50.000 de Euro și titlul de câștigători ai primului sezon „Dancing on Ice – Vis în doi”. Sore şi Graţiano trebuie să fie printre finalişti!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.