Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Când s-au micșorat femeile?

A fost o vreme, în preistoria omenirii, când femeile și bărbații aveau roluri egale în comunitate (bineînțeles, fără a menționa maternitatea).

Până nu demult, antropologii au mers la sigur pe varianta că femeile au fost întotdeauna mai micuțe și mai puțin puternice. Descoperiri arheologice recente, din ultimele câteva decenii, au arătat însă că, în toată Epoca de piatră, pe când oamenii se hrăneau doar cu ce culegeau și vânau, femeile participau cot la cot cu bărbații la aceste activități.

Analiza microscopică fizico-chimică a oaselor descoperite datate încă din Paleolitic a arătat că nu existau diferențe între cât și ce mâncau adulții celor două sexe. Compararea oaselor mobile (mâini, picioare) a arătat, de asemenea, că erau la fel de puternice la ambele sexe. Cercetătorii (în special femeile de știință) au arătat că, în comunitățile mici - oamenii preistorici încă nu ajunseseră să trăiască în sate, ci doar în familii ori clanuri de până în 10-12 membri - femeile participau activ la vânătoare, atât în roluri de gonaci, cât și ca aruncători de sulițe și că, de aceea, trebuia să fie și chiar erau musculoase.

Diferențele de statură și dotare motrică au apărut odată cu agricultura și locuirea în jurul terenului cultivat, când femeile nu mai aveau de făcut față unor activități solicitante fizic. În plus, bărbații au început să mânuiască arme pentru a-și apăra proprietățile.

Aceleași analize fizico-chimice au arătat că, odată cu Epoca bronzului, femeile au început să fie mult mai prost hrănite decât masculii. Consecința normală a lipsei de nutrienți și a absenței muncii fizice grele a fost reducerea osaturii și musculaturii femeilor.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
IV

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.