Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cifoză ideologică

* Mă numesc Dănuț și aș fi vrut ieri să dau o tură pe la Muzeul Antipa. Românii care au nume de animal au beneficiat de gratuitate. Am auzit într-un banc că ar exista ursul cu acest nume diminutivat forte.
* De fapt, ne-am dat seama târziu că această campanie de marketing ar viza-o pe însăși șefa Comisiei Europene. Madam Ursula, la ultima vizită pe la noi, i-a rupt în două platfusul premierului Ciucă, nu-i chiar atât de cinică să ne calce prea des.
* "Plagiatul este un fenomen toxic. Avem nevoie de toleranță zero." E declarația de acum două zile a președintelui Klaus Iohannis, de la deschiderea noului an universitar. O s-o tot repet, vreau să-mi testez reflexele. Și motanii îmi miaună agresiv când aud acest clișeu stupefiant.
* Rămân în zonă. Oare domnul Ciucă la ce se gândește seara, la domiciliu, știind că președintele s-a dus cu această placă pe la universități? Nu cred că are curaj să-l întrebe pe soțul doamnei Carmen. Lasă, nene, că dacă nu-mi spune mie ceva între patru ochi, se cheamă că n-am făcut nimic greșit... Nici dumnealui nu-i curat ca lacrima.
* Ligia Deca, una dintre persoanele care au lucrat la proiectul șefului statului "România Educată", a devenit ministru la Educație. Carevasăzică, era nevoie de cineva care să înțeleagă cu adevărat aluziile lui Klaus. Sunt convins că doamna Deca nu va fluiera în biserică, doar n-o să mințim poporul că nu i-am remarcat postura la preluarea mandatului: o cifoză ideologică atent exersată în fața marelui boss de la Cotroceni. Altfel, desigur, Ligia e lăudată de reprezentanți ai intelectualității, cu toate că n-ar fi pupat până acum catedra. Eh, malițioși fără cauză.
* Se știe că Sorin Cîmpeanu, ex-ul, nu era în relații cordiale cu jupânul și că de prea multe ori a luat decizii care știrbeau din aura "României Educate". De aceea spun că e dubios ca o țară cu aproape 18 milioane de locuitori să dețină un singur jurnalist care depistează plagiatul. Doamna Cati Andronescu, iar îmi aduc aminte de politica dumneavoastră distructivă: ne-ați desființat școlile profesionale, d-aia nu mai avem ospătari, dulgheri, mecanici și nici lunetiști de plagiat!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.