Este bine să ne planificăm contactele sexuale
De obicei, privim sexul ca pe ceva spontan, care apare în urma pasiunii, atracţiei sexuale, deci nu poate fi programat. Cu toate acestea, există avantaje ale relaţiilor intime planificate, pe care cuplurile le pot descoperi, spune un sexolog, care recomandă tuturor această metodă. Terapeutul sexual Ian Kerner spune că relaţiile sexuale sunt cea mai bună metodă de a menţine intimitatea într-un cuplu şi, tocmai de aceea, nu trebuie neglijate. Mai mult, specialistul susţine că este foarte bine să le programăm, pentru că altfel contactele intime vor deveni din ce în ce mai rare şi relaţia va avea serios de suferit, scrie presa britanică, potrivit adevarul.ro.
Kerner consideră că, de cele mai multe ori, dorinţa sexuală nu apare spontan. Corpul nostru este programat biologic să fie stimulat erotic pentru ca excitarea să apară. De aceea, ne refuzăm deseori partenerul, spunând că nu avem chef să facem sex. Dar, dacă vom recurge la atingeri delicate şi la mângâieri, cu siguranţă dorinţa se va trezi în noi, pentru că stimularea trupului va asigura starea psihică necesară.
Cel mai bine este să planificăm un contact sexual pe săptămână. Această frecvenţă este cea mai bună pentru a asigura satisfacţia într-o relaţie, a explicat Ian Kerner, pentru Huffington Post. După ce vor programa un contact sexual, partenerii vor aştepta cu interes ziua respectivă, iar acest lucru îi va incita, le va stimula dorinţa. Kerner compară sexul cu dieta echilibrată. Astfel, aşa cum oamenii trebuie să consume alimente cât mai variate, pentru a fi sănătoşi şi a nu se plictisi cu un singur meniu, la fel este şi cu sexul, crede el.
Prin urmare, există mai multe categorii de sex pe care un cuplu ar trebui să le practice regulat:
• sexul pentru tandreţe şi intimitate afectivă;
• sexul pentru plăcere şi pentru eliminarea stresului;
• sexul ca manifestare a fanteziei;
• sexul care implică toate simţurile: sunet, imagine, miros, atingere, gust.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.