Oameni de seamă. Stanley Kramer, cineast cu 16 premii Oscar
Regizorul american Stanley Kramer s-a născut pe 29 septembrie 1913, în Manhattan, New York.
Înainte de a deveni cineast de marcă, a fost redactor și scriitor. După cel de-Al Doilea Război Mondial, a pus pe picioare propria casă de producție. Primul său film, "Acesta este New Yorkul", a apărut în 1948, iar ultimul, "Alergătorul șovăielnic", a fost realizat 31 de ani mai târziu, în 1979.
Campion al pledoariilor moralizatoare, avocat al cauzelor drepte, precursor al modei "corectitudinii politice", Stanley Kramer a rămas în istoria cinematografului grație inspirației de a aborda subiecte tabu dintr-o perspectivă democratică și, în același timp, datorită prezenței în filmele sale a unor actori de calibru. Staruri precum Kirk Douglas, Marlon Brando, Sidney Poitier și Maximilian Schell i-au deschis lui Kramer drumul spre celebritate. Spencer Tracy, Gary Cooper, Katherine Hepburn și Grace Kelly nu au fost doar protagoniștii preferați ai filmelor sale, ci și prieteni apropiați.
Dintre cele peste 40 de filme realizate de-a lungul carierei sale, distinse cu 16 premii Oscar și 80 de nominalizări, amintim câteva: "Lanțul", "Ultimul țărm", "Procesul maimuțelor", "Procesul de la Nurnberg", "O lume nebună, nebună, nebună", "Corabia nebunilor", "Ghici cine vine la cină" și "Binecuvântați animalele și copiii".
În 1980, familia Kramer s-a mutat la Seattle, iar șapte ani mai târziu a revenit la Hollywood, unde clima era mai blândă.
Stanley Kramer a decedat pe 19 februarie 2001, în azilul artiștilor din Woodland Hills, suburbie a Los Angelesului.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.