Am chitara mea, sunt gurmand
* Titlu din presa de ieri. E vorba de mass-media de la noi: "România ia la rost Ucraina în scandalul Bîstroe." În realitate, premierul Ciucă, aflat în șosete prin Palatul Victoria, a lovit piciorul mesei rotunde care suportă ședințele de Guvern și a exclamat: "Cine a pus asta aici? E ultima dată când se mai întâmplă, altfel iau măsuri!" Și n-a mai așteptat, a decis să fie încălțat.
* N-aș vrea să uit, las aici reacția consilierului lui Zelenski la cererea României privind oprirea lucrărilor de dragare pe canalul Bîstroe: "Avem și alte priorități, suntem în război." Sofism de manual e vizibil de pe The Dark Side of the Moon, că tot s-au împlinit cinci decenii de la lansarea legendarului album Pink Floyd. Dar și noi, tulburați de scăderea inflației și de creșterea economică, altă grijă nu avem: Deltă, Deltă, Batman, Batman! De la finele anilor '90 suntem blocați, bară la bară, pe Valea Prahovei. Parol, ăsta e snobism.
* E doar pentru cine se miră pe bune de ce străzile sunt pline de conducători auto aflați sub influența substanțelor psihotrope. Nu-mi permit să-i fac drogați, n-am prizat în grup. Un șoferache prins cu cocaină la bord a scăpat de închisoare, are de achitat o amendă de 2.000 de lei, dar va trebui să ducă pe umeri o povară insuportabilă: "Este suficient că inculpatul va conștientiza gravitatea faptei." Acest slogan prăfuit vine din instanță. Mai țineți minte mitingurile pentru JUSTIȚIE? Haștag Rezist, abia aștept să mă las iarăși manipulat!
* Dintr-un camion de lăcuste nu poţi să faci nicio lingură de făină. Nu ne plac nici greierii, nu ne plac nici lăcustele, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea. Mie nu-mi plac nici trotinetele, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să le acord prioritate. Or, greierii - sunt nevoit să repet această glumiță - ne-ar putea colora cultural farfuria dacă vor fi trași pe râșniță cu tot cu chitară.
* Nu sunt interesat de interviurile Elenei Udrea, chiar dacă înțeleg că aruncă și dedesubturi din epoca în care era prima blondă a țării. Printre altele, Lenuța a explicat și gestul celebru de a duce degetul la nas, un fâs, semiotică de gară. Nici perdelele (de fum) nu mai sunt ce-au fost cândva.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.