Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Bine c-ați ajuns în Ulan Abator! Vă urăm „Poștă bună!”

Baba arde și țara se piaptănă

Poșta Română este noua campioană olimpică în proba de Geografie Hazlie, secțiunea “Țări, orașe si destinații destul de frumoase”. Finala olimpică s-a desfășurată în Ulan Abator, la Ginghis Hanul Ancuței, a început anul trecut, în mai, și s-a terminat peste șase luni, în țara noastră, la Mangalia.
Pentru cei care au deschis internetul mai târziu, precizăm că Poșta Română a livrat un colet din București spre Mangalia, în doar șase luni, după ce l-a plimbat prin Mongolia, din motive de confuzie și omonimie. Mi se suflă-n ceafă că, de fapt, nu era colet, ci cotlet, iar faptul că Mongolia și-a mutat capitala la Ulan Abator spune multe despre această încurcătură și aproape totul despre Poștă.
Performanțele Poștei Române sunt pe cât de numeroase, pe atât de spectaculoase. În 2019, firma a livrat un plic din Carei, cu destinația Piatra-Neamț. Grație potrivirii de nume a celor două orașe, plicul a ajuns, după trei luni, la Bârlad. Destinatarul, un renumit poet dadaist, a sunat la 112, solicitând intervenția trupelor antitero, pentru că plicul părea suspect. După nici șase ore, la ușa poetului au venit doi polițiști locali, care i-au pus fiola, deoarece reclamantul s-a lăudat la telefon că epistolar. Testele au dovedit că bârlădeanul era nepermis de treaz, fapt pentru care a fost amendat cu 5 zile de penitență în aerul expirat și 48 de ore de muncă silnică în folosul comunității.
Un buzoian a primit, alaltăieri, o scrisoare de intenție, ce plecase din orașul ucrainean Vâlcov, via canalul Bîstroe, încă de pe vremea în care președintele României era Ion Iliescu. Cum și-a dat seama?! Depeșa se încheie cu măgulitoarea expresie “Măi dragă!”.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.