Șaorma cu de toate la Oscar
* Ionel Arsene a fugit în Italia, dar nu oricând, ci înainte de pronunțarea deciziei finale de "încălțare". Ce coincidență, nu-i așa? Nu știam că între țara noastră și cei de la Roma nu există o înțelegere pentru a-i lua pe sus pe infractorii dovediți care sar pârleazul fără escală. Arsene e din Moldova noastră, îi merge mintea - dacă îl lași să ajungă la Terminalul Plecări, își ia bilet lângă hublou. Să-i vadă pe cei lăsați în urmă. Abia aștept să nu ies la următoarele mitinguri pentru Justiție!
* "Everything Everywhere All at Once", producția care a luat caimacul celor mai recente Premii Oscar, e o șaorma cu de toate. Asta spune numele, iar cinefilii înveterați care l-au și urmărit depun mărturie că l-au digerat cu greutate. Subsemnatul a urmărit "The Banshees of Inisherin", care este o capodoperă, însă după prima vizionare nu mi se decantase aceeași părere. Mă tulburaseră niște puștani veniți în sală să prizeze chipsuri și să tolocănească. În definitiv, cam despre asta-i celebra ceremonie.
* Site-ul g4media.ro se întreba ieri, când se vedeau nori de praf deasupra economiei Statelor Unite, dacă "s-a prăbușit Silicon Valley Bank din cauza politicilor woke promovate de directorii săi." Vă veți întreba ce înseamnă "woke", dar nu e spațiu necesar pentru a explica acest concept, o ideologie pe care nu doar eu o consider periculoasă. Revin la principalul subiect: au căzut două bănci în câteva zile peste Atlantic și noi mai discutăm despre Oscaruri? Despre avionul mult-prea-plimbatului de la Sibiu se cade să mai aruncăm o vorbă, două.
* Google anunță că va accepta mai multe înjurături în clipurile distribuite pe YouTube de vedetele platformei. Nu mă bucur de popularitatea vizată, așadar n-aș beneficia de aceste "relaxări" ale gigantului din lumea IT, iar "conținutul de calitate" despre care vorbește toată lumea (și care e obligatoriu să vândă, după cum visează și noaptea țopăitorii de marketing) nu e compatibil cu sudalma. Sunt un "boomer", cu toate că algoritmii m-ar plasa în Generația X, iar mouse-ul laptopului îl cocoț pe ditamai volumul de carte. Zilele bune sunt cele care vor veni. Sau nu.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.