Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

(Pene)lista lu’ Skanderbeg

 

* N-am priceput mare lucru din skanderbegul verbal al peneliștilor Rareș Bogdan și Bogdan Aurescu. Peneliști, căci liberalii au dispărut de ani verzi de pe afiș. E posibil, totuși, ca politicienii aflați la putere să se bată și în interesul nostru, al poporului, dar nu neapărat. Revenim după publicitate.
* Andrei Caramitru, de profesie băiatul mult mai celebrului său tată, lansează la apă o profeție așa-zis apocaliptică după falimentul celor două bănci americane: "Va pune în cap complet Europa de Vest." Pam-pam! Urmează să ne spună și că ploaia va veni de sus, cu toate că există deja specialiști care au altă opinie.
* Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare îi dă, cumva indirect, peste nas lui Caramitru Jr.: "O repetare a crizei financiare din 2008 este puţin probabilă." Abia acum ne putem panica în grup sau pe ateliere.
* ANAF scoate la licitație apartamentul lui Ioan Becali (Giovanni, pentru neinițiați) din centrul Capitalei, iar prețul de pornire este de peste 1 milion de lei. Ca să vadă și americanii, speriați de ultimele evenimente din zona bancară, că măcar imobiliarele merg ca unse în arealul "partenerului strategic" România.
* O școală din județul Gorj le oferă copiilor kebab și pizza la masa de prânz. Dacă educația instituționalizată a acestora ar mai dura câțiva ani, în pauza de gustare li s-ar oferi celor mici și medicamentele aferente. Generația Sanohepatic colesterol, un flagel validat, cântă cu însuflețire: Țară, țară, vrem ostași!
* Cristian Boureanu a rămas fără permisul auto după ce a fost prins băut la volan. Cât de mult a sărăcit ex-parlamentarul din tabăra băsistă... A ajuns să-și permită doar alcool înainte de a urca pe scaunul șoferului.
* La unii se poate și mai rău. Inflația a depășit o sută de procente în Argentina: prețul cărnii a crescut cu 20 la sută doar într-o singură lună. Dar țara din America de Sud din care se trage Messi e campioană mondială la fotbal, or, acest aspect ține cumva și de foame. După câte se vede, îmi mijește o tribună de politician pârât.

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

1 comentarii

postat de magis Vineri, 17 Martie 2023 07:59 89.121.200.*** Link la comentariu

"A ajuns să-și permită doar alcool". LOL. Bravos, dom Dănuț, fină tușa asta!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.