Oameni de seamă. Dumitru C. Ollănescu-Ascanio, scriitor şi diplomat
Scriitorul Dumitru C. Ollănescu-Ascanio s-a născut pe 21 martie 1849, la Focșani.
A urmat cursurile Colegiului "Sf. Sava", pe cele ale Institutului Academic din Iași și pe cele ale facultăților de Drept din Paris și Bruxelles.
În 1876, a început o carieră diplomatică, fiind secretar general al Ministerului de Externe, secretar de legație și apoi ministru al României la Istanbul, Viena și Atena.
Din 1848, a început să colaboreze la revista "Convorbiri literare", iar în 1895 a înființat o nouă grupare literară, "Amicii literaturii și artei române". S-a remarcat ca nuvelist, publicând volumele ”Fata spânzuratului”, ”Feciori de bani gata”. Ca poet, a debutat în 1870, în foaia Societății "Românismul", cu un ciclu de ”Doine”, urmat de volumul ”Satire”. Ca dramaturg, a publicat ”Lupul și barza”, ”Pe malul gârlei”, ”Pribeagul”, ”După război”, ”Fanny”, ”Primul bal”. În lucrarea ”Teatrul la români”, a făcut ”un istoric atât al teatrului popular, cât și al celui cult”. A tradus din Horațiu, Hugo, Turgheniev ș.a.
Pe 11 martie 1893, a fost ales membru titular al Academiei Române, for în cadrul căruia a deținut funcţia de vicepreșede, în anii 1898-1900 și 1903-1906.
A decedat la București, pe 20 ianuarie 1908.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.