Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Remember. Graham Greene (1904-1991)

Scriitorul britanic Graham Henry Greene s-a născut pe 2 octombrie 1904, în localitatea Berkhamsted, comitatul Hertfordshire. Fiu al directorului şcolii locale, și-a definitivat studiile primare și gimnaziale la Oxford. În 1920, a îmbrățișat religia romano-catolică și a colaborat, pentru scurt timp, la "The Guardian". În perioada 1926-1930, a fost ajutor de editor la ziarul "The Times" și, între anii 1935 şi 1941, editor coordonator și șef de personal la "The Spectator". În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a activat în Ministerul britanic de Externe, iar între 1941-1944 a fost agent secret al Serviciilor Secrete Britanice (MI-6). Greene este, fără îndoială, unul dintre cei mai mari romancieri ai secolului al XX-lea. Dintre romanele sale de aventuri amintim: "Ucigașul plătit", "Ministerul groazei", "Idolul prăbușit", "Al treilea om", "Un american liniștit", "Omul nostru din Havana", multe dintre scrierile sale fiind ecranizate. Universitățile din Cambridge, Edinburgh şi Oxford i-au acordat titlul de doctor. S-a stins din viață pe 3 aprilie 1991, la Vevey, Elveţia.

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.