Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Oameni de seamă. Gheorghe Adamescu, publicist şi istoric literar

Publicistul şi istoricul literar Gheorghe Adamescu s-a născut pe 23 iulie 1869, la București. A urmat cursurile Liceului "Sf. Sava" și apoi pe cele ale Facultății de Litere a Universității București, luându-și licența în istorie și filologie în 1892. Și-a continuat pregătirea la Facultatea de Litere din Geneva, apoi la Ecole Pratique des Hautes Etudes și la Ecole des Chartres din Paris.
Revenit în țară, a fost profesor de limba română la Galați și București, iar în 1898 a fost desemnat membru în Consiliul General de Instrucție, apoi secretar general pentru învățământ primar și rural, funcție pe care a deținut-o în anii 1901-1904.
Debutul său în literatură a avut loc cu poezii apărute în ziarul "România", în anul 1885; în anii următori, a colaborat la publicațiile literare "Revista literară", "Convorbiri literare" şi "România literară". A publicat lucrări în domenii variate: istorie, lingvistică, istorie literară, pedagogie, istoria învățământului, între care se înscriu manualele: "Manual de poetică pentru școalele românești", "Manual de retorică", "Lecțiuni de gramatică", "Literatura română modernă. Școala ardeleană și secolul al XIX-lea"; lucrări de istorie: "Câteva cuvinte despre dualismul austro-ungar", "Luptele pentru naționalitate ale românilor de peste munți în 1848-1849"; monografiile: "Vasile Alecsandri ca poet al patriei", "Henrik Ibsen", "Bogdan Petriceicu Hasdeu". A mai semnat și lucrări despre "Noțiuni de istoria limbei și literaturei românești", "Ideile politice ale cronicarilor", "Elocvență străină", "Contribuțiuni la bibliografia românească" - lucrare unică la acea vreme. A colaborat la realizarea "Dicționarului enciclopedic român", elaborând partea istoriografică. A scris și o "Istorie a literaturii române", lucrări referitoare la "Probleme actuale ale ortografiei românești", "Adaptarea la mediu a neologismelor". A fost preocupat şi de studiul creației populare, lăsând o lucrare privitoare la "Poezia populară română".
Pe 21 iunie 1921, a fost ales membru corespondent al Academiei Române.
A decedat, la București, pe 4 aprilie 1942.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.