Oameni de seamă. Alexandru George, scriitor, critic şi istoric literar

Alexandru George (pe numele real George-Alexandru Georgescu) s-a născut la București, pe 6 aprilie 1930. Studiile liceale le-a început în localitatea natală, la Liceul "Mihai Viteazul", și le-a absolvit la Liceul "Enăchiță Văcărescu" din Târgoviște. A urmat doar un an (1949-1950) cursurile Facultății de Filologie a Universității din București, fiind apoi exmatriculat din motive politice. S-a angajat ca muncitor constructor necalificat, apoi a fost desenator și referent tehnic la Institutul de Cercetări Științifice pentru Construcții, unde a obținut titlul de "inovator". A ajuns ulterior bibliotecar la Biblioteca Academiei.
Debutul editorial este menționat în anul 1970, la 40 de ani, când au apărut, aproape concomitent, volumul de nuvele "Simple întâmplări cu sensul la urmă" și eseul critic despre Tudor Arghezi numit "Marele Alpha". Din povestirile, eseurile și romanele apărute ulterior, reținem: "Clepsidra cu venin" - povestiri; "Semne și repere" - eseuri critice, volum pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Critică, "La sfârșitul lecturii", recompensat cu Premiul Asociației Scriitorilor din București; eseurile "În jurul lui E. Lovinescu" și "Mateiu I. Caragiale"; "Simple întâmplări în gând și în spațiu" - povestiri, volum laureat cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Publicistică; romanele "Caiet pentru...", "Dimineața devreme", "Seara târziu", "Cinci sau chiar șase personaje în jurul unui autor".
Încă de la primele articole şi eseuri, Alexandru George s-a dovedit a fi "reprezentantul tipic al scriitorului incomod, mereu înverșunat împotriva locurilor comune, a prejudecăților, fire polemică prin excelență, toate comentariile sale fiind în răspăr cu opiniile consacrate", după cum îl descrie Radu G. Țeposu.
Anii 1990 nu i-au "amorțit" spiritul acid şi dorința de a scrie, ci, dimpotrivă, l-au motivat și mai puternic. Astfel, a publicat în continuare romane și eseuri, printre care: "Caragiale", premiat de Uniunea Scriitorilor pentru Critică; "Oameni și umbre" - Premiul Fundației "Cuvântul", Premiul revistei "Convorbiri literare" și Marele Premiu "Soros" pentru roman; "Șapte povestiri fără una"; eseurile "În istorie, în politică, în literatură", "Reveniri, restituiri, revizuiri". Totodată, a continuat să colaboreze frecvent cu eseuri, interviuri și alte articole în reviste literare, precum "Luceafărul", "Adevărul literar și artistic", "Vatra".
A decedat la București, pe 28 septembrie 2012.