Remember. Constantin Gane (1885-1962)
Prozator şi memorialist, Constantin Gane s-a născut la Botoșani, pe 27 martie 1885. A absolvit Liceul "A.T. Laurian" din orașul natal, apoi a făcut studii de Drept în Germania. În 1910, și-a luat doctoratul în Drept la Universitatea din Rostock. În lucrările sale, Constantin Gane a prezentat romanțat momente importante din istoria națională, a publicat proză, mai ales cu subiect istoric, articole, note și cronici, piese de teatru în publicații precum: "Universul literar", "Luceafărul", "Flacăra" ș.a. În volumele "Amintirile unui fost holeric" și "Prin viroage și coclauri" prezintă experiențe din campaniile militare la care a participat. Scrierea sa de rezistență rămâne "Trecute vieți de doamne și domnițe". Alte scrieri: "Pe aripa vremei", "Întâmplarea cea mare", "Acum 100 de ani", "Dincolo de zbuciumul veacului". În 1940-1941, a fost ambasador al României la Atena. În 1949, a fost condamnat la închisoare din cauza apartenenței la mișcarea legionară. A fost întemnițat la Aiud, unde s-a stins din viață, pe 12 aprilie 1962.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.