Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Săraca limbă română. Construire vs construcție

Mă exasperează viteza cu care biata limbă română se transformă într-un grai al agramaților și faptul că liderii semi-alfabetizaților sunt "vedeții" zilei de azi.
Nu de puține ori, mi s-a zbârlit părul din urechi auzind persoane la care belim ochii în ecranul televizorului exprimându-se că autorizația de construcție este ilegală. Sau alte năzbâtii asemănătoare.
Deși îmi dau seama că vorbesc precum profetul în pustiu și că sunt un popă pierdut al cauzei de a toca unor babe surde, am totuși dreptul (studiile făcute atunci când se învăța carte mi-o permit) să implor puțină înțelegere din partea semidocților și măcar un dram de memorie lingvistică.
Pentru că, iată: construire este procesul prin care se construiește ceva, iar construcția este rezultatul acelei construiri. De fapt, titlul dosarului cerut de Primărie este acela de autorizație de construire - perfect exprimat. E greu de înțeles?
Dacă da, atunci să mai exemplific. Voi începe printr-un exemplu absolut clar, strâns legat de eroarea de mai sus: edificare (proces de construire) vs edificiu (clădirea rezultată în urma procesului de construire). Inventare (a unui lucru) (proces de a descoperi un lucru nou) vs invenție (lucrul nou descoperit). Zidirea Anei lui Manole (proces) vs zidită (Ana rezultată în urma zidirii). A provocat indignarea opiniei publice (proces) vs indignat (așa cum sunt eu acum de folosirea incorectă a limbii române, deci sunt rezultatul indignării). Etc.
Și, ca să mai glumim un pic, noua alfabetizare (proces) vs analfabet (rezultatul).

Citește și VORBEȘTE CORECT!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
IV

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Liviu Miercuri, 19 Aprilie 2023 08:57 5.15.97.*** Link la comentariu

Sunt multe cazuri in care cuvintele sunt pronuntate gresit. De exemplu zilele acestea am fost la piata sa cumpar cateva legume pentru Paste, erau niste domni care vorbeau pocit si ziceau ca ei au "petrentii" atunci cand cumpara legume de la taranii din piata... Acestea ne fiind singurele cuvinte. Ac

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.