Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Oameni de seamă. Mihai Ralea, sociolog, eseist și filosof

Sociolog, eseist, psiholog, memorialist şi filosof, Mihai Ralea s-a născut pe 1 mai 1896, la Huși. A urmat cursurile Liceului Internat din Iași, pe care l-a absolvit în 1914, apoi și-a luat licența în Drept și Litere la Universitatea din Iaşi, în 1918. Și-a continuat pregătirea la Ecole Normale Superieure din Paris, în anii 1919-1923, unde a obținut doctoratul în Drept și doctoratul în Filosofie.
La revenirea în țară, a fost numit asistent la Catedra de Filosofie a Universităţii din Iași, apoi conferențiar la Catedra de Pedagogie socială, profesor de psihologie și estetică. Din 1938, a fost profesor la Universitatea din București, iar mai târziu șef al Catedrei de Psihologie.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost "internat" o perioadă, din cauza concepțiilor sale de stânga și atitudinii antihitleriste, în lagărul de la Târgu Jiu. A apărut în dosarele Siguranței ca fiind un "socialist-comunist" ce a sponsorizat agenți ai Uniunii Sovietice.
A debutat în anul 1916, în coloanele revistei "Convorbiri literare", cu studiul "Importanța sociologică a lui G. Tarde". În continuare, a colaborat la periodicele: "Viața românească", "Însemnări literare", "Adevărul literar și artistic", "Cuvântul liber", "Dimineața", "Fapta",  "Contemporanul", "Secolul 20" ș.a. Din 1933, a fost director al revistei "Viața românească".
A publicat lucrări de mare însemnătate în domeniul psihologiei, precum "Problema inconștientului", "Istoria psihologiei", "Introducere în psihologia socială" ș.a. Cea mai importantă lucrare a sa este considerată "Explicarea omului" - publicată în 1946 (cu versiunea franceză în 1949). A întocmit, de asemenea, lucrări de referință în domeniul sociologiei: "Introducere în sociologie", "Sociologia succesului". A impus în critica literară causeria și eseul literar, în care a reprezentat direcția sociologică psihologică și chiar antropologică, în volumele "Fenomenul românesc", "Interpretări", "Comentarii și sugestii", "Perspective", "Atitudini", "Valori".
Călător împătimit, Mihai Ralea a lăsat interesante note de călătorie, ce au făcut obiectul lucrărilor "Memorial", "Note de drum din Spania", "Nord-sud", "În extremul Orient", "Note de drum din Antile, California, Canada".
Pe 1 noiembrie 1948, a fost ales membru titular al Academiei Române, for în care a fost președinte al secției de Ştiințe Economice Filosofice și Juridice.
A încetat din viaţă pe 17 august 1964, la Berlin.

Remember, colecție de articole
Oameni de seamă

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.