Oameni de seamă. O. Henry, scriitor afirmat în închisoare
Scriitorul american William Sydney Porter (O. Henry) s-a născut în Carolina de Nord, pe 11 septembrie 1862. La 20 de ani, s-a mutat în Texas. A lucrat la o fermă, locuind cu familia unui prieten. A descoperit viața la fermă, pe care a descris-o ulterior în schițele sale. În 1884, s-a mutat la Austin, unde a folosit pentru prima dată pseudonimul "O. Henry", numele pisicii sale. În 1891, a devenit trezorier la prima Bancă Națională din Austin. După câțiva ani, a plecat de la bancă și a fondat publicația săptămânală "Rolling Stone". Între timp, a fost acuzat de deturnare de fonduri, astfel că şi-a lăsat soția și fiica la Austin și a fugit la New Orleans, apoi în Honduras. A fost nevoit să se întoarcă la Austin după scurt timp, din cauza agravării stării de sănătate a soției, aceasta decedând în 1898. Găsit vinovat de deturnare de fonduri, a fost condamnat la cinci ani de închisoare. În această perioadă nefastă, s-a dedicat literaturii. În trei ani a scris mai multe nuvele și schițe, iar când a părăsit închisoarea a folosit pseudonimul O. Henry pentru a-și ascunde identitatea. În 1907, a publicat multe dintre prozele sale scurte scrise în Texas, în volumul "The Heart of the West". A decedat la New York, pe 5 iunie 1910.
Remember, colecție de articole
Oameni de seamă





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.