Dovlecei pane cu usturoi
Ingrediente: 2 dovlecei, 3-4 ouă, 200 g făină, sare, piper, pesmet simplu sau panko, puțin ulei pentru prăjit
Mod de preparare: Spală bine dovleceii pe coajă, apoi feliază-i în rondele de aproximativ 3-4 mm grosime. Pune un prosop de pânză curat pe blatul mesei, așază rondelele de dovlecei, presară sare peste ele (pe ambele părți), pune alt prosop curat deasupra și lasă-le așa 10-12 minute, timp în care acestea se deshidratează ușor.
Între timp, pregătește restul ingredientelor. Pune într-un bol făina, în alt bol pesmetul, iar în alt bol amestecă ouăle cu un praf de sare și piper. Toarnă un strat subțire de ulei într-o tigaie și pune-o la încins. Trece rondelele de dovlecei mai întâi prin făină, apoi prin compoziția de ouă și la sfârșit prin pesmet. Pentru o versiune mai spicy, poți amesteca pesmetul cu puțină boia (paprika) iute. Așază-le frumos în tigaia deja încinsă și rumenește-le la foc mediu spre mare, întorcându-le de pe o parte pe cealaltă pentru o rumenire uniformă și frumoasă. Transferă rondelele de dovlecei un platou tapetat cu un prosop de hârtie absorbantă. Se servesc cu mujdei de usturoi, preparat cu puțin suc de roșii.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.