Remember. Ștefan Popescu (1872-1948)
Pictorul şi desenatorul Ștefan Popescu s-a născut pe 20 ianuarie 1872, în satul Fințești (Buzău), într-o familie de țărani. A făcut studii gimnaziale la Ploiești, după absolvirea cărora a urmat Școala de Institutori din București. A început să picteze ca autodidact, iar în 1891 a participat la expoziția Cercului de Artiști de la Atena, cu "Natură moartă". În 1893, a renunțat la cariera de învățător și a plecat la Munchen pentru a studia pictura. Și-a continuat specializarea la Paris, unde, în 1901, a participat cu lucrarea în tempera "Maison d’Alsace", la Salonul Societății Naționale de Arte Frumoase. Tot în 1901 a deschis prima expoziție personală. În anii următori, a expus singur sau în grup, la București, Atena, Berlin, Bruxelles, Munchen, Paris, Stockholm şi Veneția. Printre cele mai apreciate picturi ale sale se află: "Atelier de tâmplari", "Turcoaică la fântână la Balcic", "Peisaj din Prejmer", "Bărci la Bosfor", "Bătrân pescar". A fost decorat, în 1925, cu Legiunea de Onoare a Franţei. Pe 30 mai 1936, a fost ales membru de onoare al Academiei Române. S-a stins din viață pe 8 iulie 1948, la Bucureşti.
Remember, colecție de articole
Oameni de seamă





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.