Etimologii chiznovatice. Cum s-au transformat cârnații în mici

Cârnat: DEX – produs alimentar preparat din carne tocată și condimente, introduse în intestine de animal sau într-un înveliș din material sintetic (din lat. carnacius, produs din carne).
Mic: DEX - Fel de mâncare din carne tocată, de forma unor cârnăciori, condimentați și fripți direct pe grătar; mititel.
Originea celor două produse este incertă; unii zic că se trag din bucătăria europeană clasică, alții că vin din bucătăria orientală, dar oricum nu ne interesează, pentru că micul a devenit un simbol național, precum sarmaua, țuica, zaibărul sau telemeaua.
Puțini sunt cei care știu că, potrivit legendei, micul s-a „născut” în sec. XIX când hangiul Iordachi din Obor, faimos pentru cârnații săi la grătar, a rămas într-o seară fără mațe de umplut; fiindcă mușteriilor le era foame și șprițul merge de minune cu cârnatul, Iordachi a pus carnea tocată pe jar, frământată cu mâna, dându-i forma unui cârnat mai mititel.
Oricum, prima atestare documentară vine de la restaurantul Caru' cu Bere, unde mititeii au fost trecuți în meniu.
În rețeta originală se folosea doar carne de vită, iar bicarbonatul de sodiu era adăugat ca element de frăgezire și conservare. Micul a fost propus de România drept produs tradițional, ca hamburgerul și salamul spaniol chorizo. Dacă, la început, UE s-a împotrivit utilizării bicarbonatului ca fiind aditiv chimic, în cele din urmă a cedat nervos și a acceptat rețeta românească.
În 2022, românii au mâncat circa 20.000 de tone de mici (cam 34.000.000 de bucăți).