Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Știați? Speciile de carcalaci din România

În România există două specii din scârboasa familie a Blatodeelor. Aceste insecte prezente în toate mediile umede din lume au corpul alungit și foarte plat

Blattela germanica - gândacul de bucătărie (denumit în popor șvab), de culoare galben-cafeniu, are până la un centimetru lungime și, în general, trăiește ascuns în mobilele din bucătărie ori în tocurile ușilor. Se hrănește cu tot ce mănâncă omul. Este periculos pentru faptul că este purtător de germeni microbieni, pe care-i împrăștie peste mâncare prin fecale.
Blatta orientalis este încă și mai scârbos și periculos, pentru că își duce zilele prin canalizări. Poate atinge trei centimetri lungime. Din cauza mediului de trai, este orb și are culoarea neagră și poartă agenți patogeni mult mai dăunători sănătății umane. Din această cauză, ambele specii trebuie distruse.
Se spune că acești gândaci au dezvoltat rezistență la anumite genuri de otrăvuri.
Se crede că numele de carcalac vine din limba spaniolă, de la cucaracha, căruia mexicanii i-au dedicat un cântec devenit celebru: "La cucaracha, la cucaracha,/ Ya no puede caminar,/ Porque no tiene,/ Porque le falta/ Una pata para andar." ("Carcalacul nu poate merge/ Pentru că n-are,/ Fiindcă-i lipsește/ Un picioruș din spate"). Varianta modernă înlocuiește ultimul vers cu "Marijuana da fumar".

Evaluează articolul
Fii primul care votează
IV

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.