Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Gălăţeanca Alexandra Căpitănescu, un fenomen la „Vocea României”

După viitorul preot Adrian Ilie Galbinu, o gălăţeancă în vârstă de 19 ani a făcut, vineri noaptea, spectacol la prima ediţie a noului sezon „Vocea României” - Alexandra Căpitănescu. „Cred că am urmărit cu toţii apariţia unui fenomen excepţional în muzica românească!”, a exclamat Theo Rose, la finalul interpretării gălăţencei.

Alexandra Căpitănescu are 19 ani, este gălăţeancă, iar în acest moment studiază la Facultatea de Fizică din Bucureşti, fiind interesată de medicina nucleară. Deși întotdeauna a fost atrasă de științele exacte, are și o pasiune puternică pentru muzică.

Vocea ei i-a făcut pe Tudor Chirilă și pe Irina Rimes să-şi întoarcă scaunele chiar din primele secunde ale melodiei. Aceștia au fost urmați de Smiley, dar și de echipa Horia Brenciu & Theo Rose. Astfel, bătălia s-a purtat între toți antrenorii, care și-au dorit să o convingă pe Alexandra să ia decizia potrivită şi să vină în echipele lor.

„Știi ce m-a uimit? Concentrarea ta absolut extraordinară și schimbarea dramatică, efectiv, din final. Ai avut un personaj asumat, un moment coregrafic coerent, părea că orice mișcare este ştiută, studiată, dar şi cu multă improvizaţie… Dincolo de asta, ar fi fost de ajuns și cum ai cântat. Felicitări!”, a spus Tudor Chirilă.

„Cred că ești un artist înnăscut! Mi-aş dori să am şansa să lucrez cu tine, să te am în echipa mea”, i-a spus Smiley.

Alexandra a ales să meargă mai departe alături de Tudor Chirilă.

Puteţi viziona aici momentul Alexandrei Căpitănescu la „Vocea României”

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

1 comentarii

postat de ion Sâmbătă, 9 Septembrie 2023 15:23 86.124.200.*** Link la comentariu

Tudor Chirila si-a luat o FINALISTA

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.