Remember. Carl G. Jung (1875-1961)
Carl Gustav Jung s-a născut pe 26 iulie 1875, la Keswil, Elveția. A fost medic, psiholog și psihiatru, fondator al psihologiei analitice. A făcut studii de medicină generală și psihiatrie la Basel, a fost profesor la Facultatea de Medicină din Zürich și medic-șef la Clinica psihiatrică universitară Burgholzli. A fost interesat de psihoterapia clinică și de cercetarea experimentală și teoretică.
Între 1907 și 1912 a colaborat intens cu Freud, fiind atras mai ales de cercetările acestuia legate de isterie și de vise. Ruptura cu Freud a fost determinată de apariția lucrării ”Wandlungen und Symbole der Libido” (1912), în care încearcă o lărgire a orizontului de interpretare freudian și o implicită critică a acestuia. Această ruptură îl va duce la elaborarea unui sistem propriu de interpretare psihanalitică, axat pe reintroducerea culturii ca dimensiune fundamentală a omului și pe un ansamblu de concepte noi, deduse din experiența clinică. În 1948, la Zürich, s-a înființat Institutul "Carl Gustav Jung", iar în 1958, Societatea Internațională de Psihologie Analitică, având la bază teoriile sale.
A fost primul președinte al Asociației Internaționale de Psihanaliză. A încetat din viață pe 6 iunie 1961, la Zürich.
Remember, Oameni de seamă, colecție de articole





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.