Mucalit și Fortuit. Sărmana limbă română

Am auzit de mai multe ori, la oameni cu oarecare pretenții, folosirea celor două cuvinte doar în baza asemănării fonetice, însă cu sensuri total diferite față de cele adevărate

Îmi spunea cineva „Nu-l iau cu mine în excursii pe cumnată-meu pentru că nu mă înțeleg deloc cu mucalitu’ ăsta: nu poți scoate o vorbă de la el!”. Am căscat ochii, fiindcă nu înțelegeam ce vrea să zică. Mi-a picat fisa doar după câteva secunde, când am realizat că voia să spună că cumnat’su era cam mutălău. Mirarea mi s-a tras de la sensul real al cuvântului folosit de om, care este „persoană glumeață, care știe să stârnească râsul, păstrând un aer serios” (DEX).

La fel m-a lovit mirarea când altcineva a spus, într-o relatare despre o convorbire plicticoasă, „Am fost fortuit să îl ascult până la capăt”, cu sensul am fost forțat, obligat. Or, fortuit înseamnă neașteptat, neprevăzut, întâmplător, nicidecum forţat/obligat.