Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ionel Fernic (1901-1938)

Ionel Fernic s-a născut pe 29 mai 1901, la Târgoviște, dar și-a petrecut copilăria și adolescența la Galați, în casa bunicilor. A fost compozitor de muzică ușoară, aviator (pilot civil) și unul dintre primii parașutiști români. Alte preocupări ale sale au fost scrisul (proze de mici dimensiuni, textier pentru multe dintre romanțele sale) și gazetăria.

A învățat la o școala luterană din București, apoi la Liceul "Vasile Alecsandri" din Galați, perioadă în care a fost elev al profesorului de pian Theodor Fuchs, care i-a descoperit talentul muzical. A urmat lecţii de pian, chitară, armonie şi compoziţie.

Tot la Galați a cântat şi prima sa romanță, în 1919, "Cruce albă de mesteacăn". A urmat apoi Conservatorul din București, secția de artă dramatică (1924). A jucat alături de Aristide Demetriade, Ion Manolescu, Mișu Fotino ș.a. În următorii câțiva ani, a fost autor a peste 400 de șlagăre. Multe dintre compozițiile sale s-au bucurat de faimă în epocă și continuă să fie apreciate și astăzi. A încetat din viață pe 22 iulie 1938, la Suceava, într-un accident aviatic.
Remember, Oameni de seamă, colecție de articole

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.