Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Frank Vincent (1939-2017)

Actorul american de origine italiană Frank Vincent s-a născut pe 4 aprilie 1939, la North Adams, Massachusetts. A studiat muzica la St. Paul’s Grammar School, devenind un interpret desăvârșit la pian, trompetă și în special la tobe. În anii '60, a cântat cu artiști cunoscuți, precum Trini Lopez, Del Shannon sau Paul Anka.

Deşi şi-a dorit o carieră în muzică, în 1975 a apărut pentru prima dată în față camerelor de luat vederi, în filmul cu buget redus "The Death Collector", alături de Joe Pesci, unde a fost remarcat de regizorul Martin Scorsese. Acesta a fost impresionat de Vincent și i-a propus să joace în filmul său "Raging Bull" (1980), în care s-a reîntâlnit cu Joe Pesci. Cei doi a jucat apoi în multe filme împreună, de multe ori alături de bunul lor prieten Robert De Niro.

În 2004, a debutat în serialul "The Sopranos".

În 2006, și-a lansat prima carte, "A Guy's Guide to Being a Man's Man".

În cariera sa de peste 40 de ani, Vincent a interpretat personaje ale mafiei, cel mai cunoscut fiind cel din filmul "Băieți buni".

A încetat din viață pe 13 septembrie 2017, la New Jersey.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.