Remember. Rene Girard (1923-2015)
René Girard, antropolog al violenței și al religiosului, s-a născut pe 25 decembrie 1923, la Avignon, Franța. A fost profesor emerit de Literatură comparată la Universitatea Stanford și la Universitatea Duke din Statele Unite. A studiat la Ecole Nationale des Chartes din Paris, specializându-se în istorie medievală. În 1947 a plecat în SUA, unde a obținut o bursă universitară, iar în 1950 și-a susținut doctoratul în Istorie la Universitatea din Indiana, unde a început sa predea literatura, domeniul care i-a asigurat reputația.
Primul său volum, ”Mensonge romantique et vérité romanesque” (”Minciună romantică și adevăr romanesc”) a apărut în 1961. În 1966 a organizat colocviul internațional “Les langages de la critique et les sciences de l’homme”, prin care le-a făcut cunoscut americanilor structuralismul. În 2005, René Girard a devenit membru al Academiei Franceze.
Dintre operele sale, mai amintim: ”Dostoievski: du double à l'unité”, ”La Violence et le sacré”, ”Critiques dans un souterrain”, ”Des choses cachées depuis la fondation du monde” ș.a.
A încetat din viață pe 4 noiembrie 2015, la Stanford, California, SUA.
Remember, Oameni de seamă, colecție de articole





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.